Pelerinaj la Maria Radna

Pelerinaj la Maria Radna

- in Actualitate, Atractii Turistice in Banat, Slider
0

Catolii strâng rândurile în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă, 20 iunie, în organizarea Centrului Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara va avea loc pelerinajul ministranţilor (slujitorilor la altar) la Maria-Radna. În programul acestui pelerinaj figurează o Sfântă Liturghie care va fi celebrată la orele 10.00 în Bazilica din Maria-Radna, după care vor urma diferite programe cultural-distractive care se vor desfăşura în Lipova Băi. transmit reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de la Timișoara.

Mănăstirea Maria Radna, cel mai important loc de pelerinaj din vestul țării al catolicilor, unde anual vin peste 80.000 de persoane, e situată în orașul Lipova, la nord de râul Mureș, la poalele unei culmi ce coboară din creasta principală a Munților Zarandului.

Începuturile vieții monahale la Radna se pierd în timp, primele mențiuni datând din jurul anului 1327.Ele sunt legate de regele Carol Robert de Anjou, care a ridicat aici o mănăstire și o biserică închinată Sfântului Ludovic de Toulouse, unchiul său, ambele fiind încredințate unor călugări franciscani veniți din Bosnia. În 1520, a fost ridicată o capelă mică pe dealul din apropiere, în care au slujit călugării franciscani care s-au refugiat la nord de Mureș atunci când Banatul era ocupat de otomani, pentru ca în 1626 mănăstirea franciscanilor să fie reînființată la Radna.

Potrivit Agerpres, în anul 1668, Gheorghe Vriconosa din Bosnia a donat capelei din Radna o icoană a Maicii Domnului tipărită pe hârtie în atelierul unui meșter tipograf din Italia. În septembrie 1695, capela a fost incendiată de către turci, ea arzând până la temelie. Însă, în mod surprinzător, icoana a scăpat intactă din incendiu, aceasta fiind icoana făcătoare de minuni cinstită de credincioși până astăzi. ( Foto: Constantin Duma)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *