Patrimoniu cultural și turismul în zona transfrontalieră Banat

Patrimoniu cultural și turismul în zona transfrontalieră Banat

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Universitatea de Vest din Timișoara, Primăria Orașului Kikinda și Muzeul Național din Kikinda derulează proiectul Local Heritage for Active Tourism in Banat – HerA finanțat prin Programul Interreg – IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

În cadrul proiectului vor fi organizate, în următoarele săptămâni, opt evenimente dedicate conștientizării comunităților locale, grupurilor de acțiune locală, instituțiilor publice, organizațiilor nonguvernamentale și economice și elevilor cu privire la importanța patrimoniului cultural regional și a valențelor de dezvoltare regională pe care acesta le are.

O primă serie de activități presupune derularea a șapte ateliere locale, patru în România și trei în Serbia, în vederea consultării comunităților cu privire la potențialul cultural și patrimonial local. Pentru obținerea unei imagini cât mai complexe asupra imaginii despre ele însele a comunităților locale, echipa de proiect a optat pentru derularea acestor activități în maniere complementare.

Astfel, primele două dintre activitățile din România au în centrul lor copii, activitățile derulându-se marți, 30 ianuarie 2018, la Școala Gimnazială Măru (județul Caraș-Severin), respectiv miercuri, 31 ianuarie 2018, la Școala Gimnazială Iablanița (județul Caraș-Severin). Alte două ateliere din România vor avea ca public țintă adulți reprezentând comunitățile locale, și anume joi, 1 februarie 2018, cu începere de la ora 11:00, la Primăria „Eftimie Murgu” (județ Caraș-Severin) și în colaborare cu autoritățile locale, respectiv marți, 6 februarie 2018, cu începere de la ora 17:00, la ArtCafe Sânnicolau Mare, în colaborare cu societatea civilă. Atelierele din Serbia au drept grup țintă un public specializat, fiind organizate cu sprijinul Camerelor de Comerț din Kikinda (miercuri, 7 februarie), Zrenjanin (joi, 8 februarie) și Pancevo (vineri, 23 februarie).

Seria de activități va fi prezentată sintetic marți, 13 februarie, la Universitatea de Vest din Timișoara, cu începere de la ora 10.00, în cadrul conferinței științifice Patrimoniu cultural și turism. Turism și patrimoniu cultural în zona transfrontalieră Banat. Conferința se bazează deopotrivă pe expertiza specialiștilor din instituțiile implicate în chestiunile patrimoniului cultural și ale dezvoltării turismului regional, cât și pe rezultatele obținute în cursul cercetărilor de teren și urmare a dezbaterilor în cadrul comunităților locale, organizate în cadrul proiectului.

Aceste activități se constituie și ca parte a Anului European al patrimoniului cultural, mizând pe dezbaterea problematicilor patrimoniului cultural imaterial și vizând, in linia declarațiilor de intenții ale Consiliului Europei „Obiectivul de a contribui la declanșarea unei schimbări reale în modul în care ne apreciem, ne protejăm și ne promovăm patrimoniul, astfel încât Anul european să aducă beneficii pe termen lung cetățenilor”, spune prof. Otilia Hedeșan, Coordonator cercetare și realizare produse turistice.

Gh. M.