Oficial: Sorin Grindeanu este noul șef al ANCOM

Oficial: Sorin Grindeanu este noul șef al ANCOM

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Este oficial! Începând de astăzi, Sorin Grindeanu este noul președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Numirea fostului premier a fost aprobată în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

După ce a fost votat președinte al instituției, Sorin Grindeanu a declarat presei că nu-și mai are rostul contestația la excluderea din PSD, pe care a făcut-o în această vară. „Nu mai sunt membru PSD, având în vedere că unul din criterii, dacă vrei să devii preşedinte ANCOM, e să nu faci parte dintr-un partid politic. În acest moment nu fac parte, fiind, aşa cum ştiţi, exclus. Sigur că am făcut acea contestaţie în vară, care nu-şi mai are rostul„, a afirmat fostul premier.

Sorin Grindeanu a mai precizat că are un dialog cu Liviu Dragnea, iar ultima discuție purtată cu liderul PSD a avut-o în urmă cu două săptămâni. „Am avut o discuţie acum două săptămâni cu Liviu Dragnea. Am dialog, un dialog din punctul de vedere al Parlamentului şi sper eu ca preşedinte ANCOM. Nu e vorba de iertat Liviu Dragnea pe Sorin Grindeanu sau Sorin Grindeanu pe Liviu Dragnea, cred că nici nu interesează pe foarte multă lume, important e să funcţioneze instituţiile”, a spus Sorin Grindeanu.