O gură de aer pentru agricultură! Peste 33 de milioane de euro pentru 11.000 de fermieri

O gură de aer pentru agricultură! Peste 33 de milioane de euro pentru 11.000 de fermieri

Ministerul Finanțelor Publice a dispus măsuri urgente pentru ca subvenții de peste 33 de milioane de euro să ajungă la peste 11.000 de fermieri. Totalul rambursărilor europene pentru agricultură se ridică astfel la 2,624 miliarde de euro, după această ultimă tranșă, aferentă lucrărilor de anul trecut, și consolidează poziția României de pe primul loc în clasamentul UE privind fondurile europene atrase și utilizate în agricultură.

Este un efort comun, atât al specialiștilor MFP și Trezoreriei București, cât și al celor de la Ministerul Agriculturii și APIA. Suntem deciși să recuperăm orice întârziere și facem eforturi susținute în acest sens. Un exemplu clar este și acesta, când, ieri, în prima ședință a noului guvern, s-a adoptat Hotârărea de Guvern nr.434/30.06.2017, publicată în M.O. nr.505, privind sprijinul pentru producția vegetală. În regim de urgență, dat fiind termenul extrem de strâns, facem tot ce este necesar ca banii să ajungă la agricultori, cât mai repede posibil, pentru că realmente au nevoie de ei”, susține Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice.

Întreaga sumă se acordă de la bugetul statului, prin intermediul APIA – Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură și, ulterior, după trimiterea întregii documentații la Bruxelles, va fi rambursată din fondurile europene alocate domeniului. Totalul de 2,624 miliarde de euro fonduri europene atrase pentru agricultură a plasat România, în premieră, pe primul loc în Europa, în clasamentul utilizării resurselor financiare alocate agriculturii.