Nu se liniștesc. Șoferi arși la buzunare după ce au mers cu mașina în zona pietonală

Nu se liniștesc. Șoferi arși la buzunare după ce au mers cu mașina în zona pietonală

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Poliția Locală Timișoara monitorizează în continuare modul în care șoferii respectă legislația în vigoare în ceea ce privește pătrunderea cu mașinile în zona pietonală, respectiv în zona Piața Libertății.

Așa cum s-a mai comunicat în numeroase rânduri, autovehiculele care trec prin zona respectivă, unde circulația este interzisă, sunt identificate, conducătorii auto fiind sancționați în urma procesării imaginilor video de către Biroul Monitorizare Video. Cu scopul de a preveni încălcarea prevederilor legale, Poliția Locală a atenționat permanent conducătorii auto să respecte indicatoarele rutiere din zonă. Cu toate acestea, mai sunt cazuri în care conducătorii auto pătrund prin Piața Libertății pentru a scurta drumul pe liniile de tramvai către Piața 700. Aceștia sunt însă sancționați conform OUG 195/2002 cu amenzi între 290 și 435 lei și 2 puncte penalizare la permis. În ultima lună un număr de 27 conducători auto au fost sancționați deoarece au fost surprinși în această situație. Polițiștii locali atrag din nou atenția conducătorilor auto să respecte legislația deoarece prin acțiunile lor pun în pericol traficul pietonal, existând pericolul producerii de accidente în momentul în care trec cu autovehiculele prin zona respectivă destinată doar persoanelor care circulă pe jos”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Gh. M.