Licitaţia pentru managementul traficului şi supravegherea video a Timișoarei a fost contestată pentru a cincea oară. Primarul Nicolae Robu anunţă că se pregăteşte să facă plângere penală.
Edilul Timișoarei a spus că licitaţia pentru proiectul managementul traficului şi supraveghere video s-a încheiat, dar că una dintre firmele participante a fost descalificată şi a depus contestaţie. Conform edilului şef se va depune plângere penală împotriva firmei UTI.
„Din păcate şi în această fază, inclusiv după ce s-a parcurs licitaţia electronică,după ce a fost desemnat un câştigător, s-a depus o contestaţie. Firma UTI a depus contestaţie şi noi pregătim acum o plângere penală pentru obstrucţionarea proiectelor Timişoarei şi încă o dată îmi exprim speranţa că şi instituţiile specializate ale statului vor acorda atenţie licitaţiilor, pentru că din păcate poziţia unor ofertanţi, pe parcursul licitaiilor, nu are nimic în comun cu participarea la o competiţie în mod onest şi mai degrabă poate fi considerată acţiune de boicot. Noi acum trebuie să multiplicăm 20.000 de pagini, că atât este documentaţia licitaţiei, să trimitem acest volum la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi să aşteptăm CNSC să se pronunţe”, a spus marţi primarul Nicolae Robu.
Edilul şef al Timişoarei spune că firma care a depus contestaţie reclamă faptul că au fost descalificată. Robu mai spune că s-a pierdut un an şi jumătate din implementarea proiectului din cauza contestaţiilor depuse. “Reclamă că au fost descalificaţi. Descalificarea s-a făcut pentru că nu au îndeplinit condiţiile instituite prin caietul de sarcini, respective prin lege. Deocamdată, având în vedere că proiectele pot fi implementate pâna la finele lui 2015, noi încă am mai fi în măsură să implementăm acest proiect, dar suntem la limită. Am pierdut un an şi jumătate din durata de implementare. Culmea, firma care a câştigat este una care a depus o mulţime de contestaţii pe parcurs, dar noi suntem corecţi, câştigă cea care îndeplineşte condiţiile şi cea mai bună ca preţ. Am criticat foarte mult firma, dar în final a ajuns câştigătoare”, a mai spus Robu.
Sursa foto: metropotam.ro