Nicolae Robu, critici la adresa marilor companii din Timișoara, în timpul discursurilor de la festivitățile de deschidere a noului an școlar

Nicolae Robu, critici la adresa marilor companii din Timișoara, în timpul discursurilor de la festivitățile de deschidere a noului an școlar

- in Educatie, Locale, Slider, Stiri
0

Cursurile au început luni, 11 septembrie, pentru peste 100.000 de școlari și preșcolari din județul Timiș. Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a fost ocupat, în această dimineață, cu participarea la festivitățile de deschidere a noului an școlar de la patru unități de învățământ, toate de elită.

Astfel, prima oprire a fost făcută la Colegiul Național Bănățean, urmat fiind de Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” și Liceul Lenau. Nicolae Robu a avut în mai toate școlile același discurs, vorbind despre salariile pe care le primesc dascălii, care sunt „în bătaie de joc. Avem o școală încă bună în România, deși este hulită de mulți”.

Totodată, primarul Robu a criticat companiile mari pentru că uită să ajute comunitatea locală și școlile. „De ce credeți că sunt atât de multe multinaționale în Timișoara? Doar nu credeți că vin pentru curentul de la priză, că este mai ieftin. Au venit pentru resursa umană și pentru calitatea tinerilor, în primul rând. Nu trebuie să le hulim în timp ce profităm de ele, toate companiile sunt binevenite aici, dar au o datorie de care nu se achită, față de școli și comunitatea locală. Sper să-și schimbe mentalitatea, să sprijine educația, cultura, sportul, comunitatea„, le-a spus elevilor Nicolae Robu.

Prezent la ceremonia de deschidere a anului școlar de la Colegiul Național Bănățean, Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Timișoarei, i-a certat pe elevi pentru că nu fac liniște în timpul discursurilor.