Ministrul Transporturilor, acuzații grave: spune că a fost mințit în ceea ce privește stadiul lucrărilor la lotul 2 a autostrăzii Lugoj-Deva

Ministrul Transporturilor, acuzații grave: spune că a fost mințit în ceea ce privește stadiul lucrărilor la lotul 2 a autostrăzii Lugoj-Deva

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0
autostrada

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este foc și pară pe șefii de proiect care s-au ocupat de lucrările de pe cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Prezent, astăzi, în județul Timiș, ministrul a vizitat și lotul 2 și s-a arătat indignat de faptul că a fost mințit cu privire la faptul că tronsonul se poate deschide în aceste zile.

Asta deși sunt mai multe lucrări de realizat, printre care câteva podețe și 3.200 de metri de șanturi, plus că lipseau câteva lucruri “vitale”. “Am convocat la minister factorii implicați în acest proiect pentru a mi se explica ce probleme sunt. Mi s-a spus că nu sunt, doar cele birocratice. Din păcate, am constatat că membri care au participat la proiect m-au dezinformat total. De aceea am vizitat, astăzi, lotul 2, să văd care e situația“, a afirmat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor spune că, lunea trecută, o comisie de recepție a vizitat lotul 2, iar apoi i-a transmis că tronsonul de 15 kilometri, cuprins între localitățile Traian Vuia și Margina, poate fi deschis în aceste zile. “Nu am înțeles graba nejustificată de deschidere în luna dcembrie a acestui sector de autostradă, fără a lua în calcul câteva măsuri vitale. Noi am finalizat auditul de siguranță rutieră, au fost montați senzori pentru a vedea dacă sunt mișcări ale terasamentului. Am mărit și perioada de garanție pentru acest tronson de la patru la opt ani”, a precizat Răzvan Cuc.

Ministrul nu știe când va fi deschis tronsonul, dar neoficial a precizat că s-ar putea circula pe autostradă, iar restul lucrărilor vor putea fi realizate sub trafic. Ministerul a solicitat și punctul de vedere al unui expert independent.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *