Maria Grapini nu-i menajează pe cei din PPE

Maria Grapini nu-i menajează pe cei din PPE

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Popularii sunt populişti! Este revoltător că se afişează în ţările lor ca apărători ai egalităţii de gen, dar în PE votează contra!” Parlamentul European a dezbătut, recent, un raport sensibil, referitor la capacitarea economică a femeilor în sectoarele publice şi private din UE, document ce aduce în prim-plan problematica spinoasă a discriminării existente, dar greu recunoscute oficial, dintre femei şi bărbaţi.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a prezentat presei din România cele mai importante detalii ale acestui document, cu care este de acord, l-a susţinut şi votat.

Aşadar, în cadrul amendamentelor, Raportul subliniază consolidarea drepturilor femeilor şi capacitarea economică a lor, respectiv sancţionarea raporturilor  inegale de putere dintre femei şi bărbaţi, adânc înrădăcinate încă, ce dau naştere la discriminare şi violenţă împotriva femeilor. Prin intermediul său, europarlamentarii mai solicită să se introducă măsuri cu caracter obligatoriu vizând transparenţă în remunerare, pentru a crea metode prin care firmele să soluţioneze problema diferenţelor de gen în acest domeniu, inclusiv prin audituri salariale şi includerea egalităţii de remunerare în negocierile colective. Raportul cere, în egală măsură, dezvoltarea unui cadru juridic pentru modelele flexibile de ocupare a forței de muncă pentru femei și bărbați, însoțite de o protecție socială adecvată, pentru a face mai ușoară menținerea unui echilibru între responsabilitățile personale și cele profesionale.

Documentul european atrage atenţia asupra faptului că femeile au fost cele mai afectate de măsurile de austeritate și de reducerile din sectorul public şi subliniază concentrarea disproporționată și adesea involuntară a femeilor în locurile de muncă precare.

Raportul concluzionează că implicarea bărbaţilor în responsabilităţile de îngrijire reprezintă o condiţie preliminară pentru schimbarea stereotipurilor tradiţionale legate de rolurile de gen, consideră, de asemenea, că ambele genuri şi întreaga societate vor avea de câştigat dacă are loc o distribuţie mai echitabilă a muncii neplătite şi dacă concediul de îngrijire este luat mai echitabil de către bărbaţi şi femei.

În final, PE solicită UE să stabilească o obligaţie de diligenţă, executorie juridic, în privinţa drepturilor omului, pentru activităţile economice desfăşurate în ţări terţe de societăţi cu sediul social în UE.

Umanista Maria Grapini consideră acest raport de o importanţă majoră, pentru că încearcă să spargă bariere şi preconcepţii. A fost, însă, extrem de neplăcut surprinsă de votul negativ asupra celor mai importante amendamente, vot sosit din partea unor colegi eurodeputaţi.

Grupul PPE a votat împotriva celor mai importante amendamente! Inclusiv românii noştri din acest grup politic!  Dacă nu erau alte grupuri, care să voteze cu S&D, raportul ar fi fost aprobat, fără aceste amendamente importante! Este revoltător că se afişează în ţările lor ca apărători ai egalităţii de gen, dar în PE votează contra! Eu am luat cuvântul în plenară şi am cerut votarea acestor amendamente. Mă bucură faptul că am reușit să le trecem, chiar şi fără votul popularilor. Cred că cetățenii trebuie să ştie ce fac europarlamentarii, cum votează, pentru ce şi cine votează!“, a declarat Maria Grapini.

Gh. M.