Gheorghe MIRON este jurnalist la cotidianul regional ZIUA de Vest din Timişoara de 15 ani. A lucrat şi la săptămânalul Focus Vest. A publicat romanul „Râma”, la Editura Brumar din Timişoara, în 2005. Romanul „Mâncaţi – acesta este trupul meu…!” se află în lucru. Titlul face trimitere la îndemnul lui Isus Hristos, din Biblie, către apostoli, la „Cina cea de taină”. Mesajul este legat de prefacerea simbolică a darurilor (pâinea şi vinul) în trupul şi sângele Mântuitorului. În realitatea romanului, darurile sfinte sunt pervertite de societatea actuală de consum, iar personajele lipsite de fiorul religios ajung să cunoască eşecul, degradarea şi, bineînţeles, moartea, care nu nu va împăca sufletele. De asemenea, Miron a publicat fragmente de roman în cele mai importante reviste de cultură din România: în „Timpul”, din Iaşi, în „Tribuna” din Cluj, în „Familia” din Oradea, în „Luceafarul”, din Bucureşti, în „Orizont”, „Forum studenţesc” şi „Dreptul la timp”, din Timişoara, şi în „Actualitatea literară”, din Lugoj. (Banatul Meu)
Mâncaţi –acesta este trupul meu…! (VI)
Gheorghe MIRON fragment de roman
Probabil a greşit că nu a fost sincer cu preotul. Gore s-a retras la fereastră şi a privit noaptea ce tocmai se aşternuse peste oraş. De o viaţă îl numea oraşul lui, frumosul oraş în care s-a născut şi a crescut, a iubit şi a urât. Totuşi nu putea să se liniştească, alături de Corin şi de târfa Cara. Mai era şi Petliţia, dar pentru ea avea altfel de sentimente, iar statutul lui de om însurat, dacă putea spune aşa, cu nevastă şi copii mari şi un oraş la picioare, nu se potrivea.
Totul era o fatală greşeală şi mai bine ar fi fost dacă nu o cunoştea pe tânără şi, probabil, şi mai bine ar fi fost dacă el nu ar fi existat. Îl putea salva credinţa? Cine a fost Iisus Hristos, de unde a apărut şi unde s-a dus? Cine l-a creat şi cine l-a ucis?
El era edilul şi nu ar trebui să îşi pună asemenea întrebări. El nu avea nevoie de Hristos, ci de târfa Cara, de Petliţia cu erotismul ei diavolesc şi de ticălosul de Corin, şeful poliţiştilor, cu joint-urile lui. „Crede şi nu cerceta!”, aşa spunea preotul Pandele, iar primarul nu a cercetat şi nici nu credea în Dumnezeu, decât aşa, de ochii lumii.
-Giulgiu din Torino este cea mai elocventă dovadă a necredinţei, Corine, tată. Cercetorii susţin că nu are mai mult de 2000 de ani, aşadar, când a murit Iisus, ci are 1300 de ani. Oamenii din vechime, primii apostoli, nu l-au văzut pe Hristos, ci chipul impregnat pe giulgiu, învierea nu a fost înviere. Apostolii nu au fost apostoli. Ei nu au văzut învierea Fiului Omului. Carnea moartă nu poate prinde viaţă, gata! Mort eşti pe veci.
„Isus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, şi a zis: Adevărat, adevărat, vă spun că unul dintre voi Mă va vinde. Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus iudeilor, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum”. A spus Isus asta, cu adevărat, Corine, tată?
Cum ar putea un individ să creadă într-un om răstignit cu 1300 de ani în urmă? Un individ de astăzi care trăieşte în epoca televizorului, a internetului, să creadă că un trup din carne şi sânge supus putreziciunii, să moară, să fie băgat în mormânt, apoi să se ridice, să tragă capacul sicriului, să se scuture de pământ şi de viermi şi să se întoarcă acasă, având o pâine şi o sticlă de vin în traistă, printre amicii săi care privesc filme porno gratis pe internet, meciuri de fotbal, beau bere şi se droghează, să-i cheme la masă şi să le dea câte o bucată de pâine să îi indemne: „Mâncaţi, acesta este trupul meu!” Să scoată dopul sticlei de vin şi, în timp ce le umple paharele, să le spună: „Beţi, acesta este sângele meu”?
Comisarul Corin nu i-a dat atenţie prietenului său şi nici nu a vrut să îi răspundă imediat. A preferat să se destindă cu o gură de Jack. Mai întâi a clătinat paharul cu fundul gros încărcat cu trei degete de whisky şi şi-a băgat nasul în spaţiul larg dinăuntru. Jack era un wisky pe care nu l-ar fi schimbat pentru nimic în lume . Era adevărat că a mai băut licori mult mai scumpe, de diferite nuanţe şi culori, cu gust de fum sau de trandafiri şi de alte fructe. Nu putea spune că nu erau bune şi de calitate, dar niciun whisky nu l-a încântat aşa de mult, precum Jack.
-Înţelegi, dragă Gore, Jack e prietenul meu aşa cum eşti şi tu şi pe niciunul dintre voi nu l-aş da pentru altceva. Nici să vă schimb între voi nu aş face-o. Tu eşti tu, iar el e el. De aceea îţi spun că un individ din ziua de azi poate să creadă în prostiile de care ai amintit, Gore, prietene. Dacă individul doreşte cu adevărat, cum să nu creadă, înţelegi tu? De ce să nu creadă, în tâmpeniile astea? E mai rău dacă nu crede. Da!
Gore s-a aplecat peste masă şi a lins o parte din praful rămas.
Drogul parcă avea gust de cretă, dar cu un iz dulce acrişor, nu se compara cu cel sec de calcar, pe care Gore îl îngurgita când era elev şi era nevoit să şteargă tabla. A lins cu vârful limbii ultimele rămăşiţe de cocaină rămase pe masa de sticlă. Ce ar zice nevasta Torina, dacă l-ar vedea, dar alegătorii?
Comisarul a încercat să îl liniştească.
-Lasă, prostiile, prietene! Acum ne comportăm ca nişte elevi nebunatici. Mă gândesc ce oare nu ne-am permis noi să facem, tocmai de aceea e frumoasă viaţa, de aceea omul pare nebun uneori nu numai geniile care trăiesc la buza nebuniei şi sunt gata oricând să forţeze moartea. Uite-te la tine, Gore, dragă, dacă te poţi uita, să observi ce poţi face şi ce nu şi de ce trebuie să dai bine în faţa pulimii, te temi să nu îţi fie stricată imaginea să dai bine la presă, să nu sfidez comunitatea, dar ce e acela bunul simţ îmi poţi explica aşa cu vorbele tale?
Edilul nu ştia dacă să mai ceară praf. S-a lăsat pe spate pe fotoliul din piele maronie, o imitaţie din piele sau chiar era piele veritabilă. Câte animale ar fi trebuit să fie ucise pentru a acoperi ditamai fotoliul şi canapeaua pe care stătea Corin şi Cara? Ei deja s-au cuplat, stăteau răstingniţi ca nişte animale osândite care aşteptau să meargă la cuţit sau ce mama dracului făceau acolo înaintea lui şi tot gesticulau şi scoteau guiţături pe râturi şi îl arătau cu degetul?
-Mulţimea, pulimea asta, e viaţa mea, Corine, tată, şi nu pot trăi fără ea. Mă urmăreşte zi şi noapte, când mănânc şi când dorm, când merg pe stradă sau când sunt la birou. E adevărat că nu prea merg eu pe stradă, nu mă duc în alimentări sau la birtul din colţ, dar peste tot dau de aceşti osândiţi care îmi fac viaţa grea, dar mă şi ţin sus. Nu pot trăi fără ei, prietene.
Şeful poliţiei l-a aprobat din cap pe amicul său, în timp ce a luat-o de după gât pe târfa Cara şi a sărutat-o lung pe gură. Femeia i-a răspuns cu patimă la gestul lui, cu acelaşi gest. Apoi el a lăsat-o şi a spus:
-Nu numai că nu poţi trăi fără aceşti osândiţi, Gore, dar trebuie să îi respecţi, fiindcă numai ei te fac ceea ce eşti, un edil stricat şi dezdrăbălat care pe măsură ce anii trec devine tot mai inutil. Nu te mai doreşte pulimea. Ai prea mulţi duşmani, iar eu nu ştiu cât te voi mai putea apăra. Timpurile s-au schimbat, la fel şi oamenii. Nu mai sunt cei care au fost, gata, suntem depăşiţi. Ar trebui să faci unele lucruri, de care nu sunt sigur în acest moment. Mă voi gândi mâine dimineaţă, când voi fi cu mintea lucidă.
Gore a zâmbit:
-Mâine dimineaţă nu vei fi cu mintea lucidă, ci inceţoşată. Nu te vei putea gândi mâine, aşa cum nici nu îţi vei putea aminti prea multe de ceea ce s-a întâmplat în noaptea asta. Prin urmare, ar trebui să nu mai discutăm de asemenea probleme când suntem drogaţi şi beţi, ci numai atunci când suntem limpezi la minte.
Probabil avea vedenii, i se păienjăniseră ochii, avea ameţeli, gata, dar nu era aşa. Gore a îndreptat degetul către poliţist pentru că avea senzaţia că, dacă ar fi spus ceva, nu ar fi fost auzit. Parcă fotoliul pe care stătea se afla la o intrare în oraş, iar canapeua pe care era întins Corin, la altă intrare. Erau prea departe.
-Bunul simţ înseamnă nu numai să spui că unu plus unu fac doi, dar să şi crezi că aşa e, Corine, tată. Bineînţeles dacă te ţine şi eşti tare în gambă, cum spune italianul, poţi să spui că unu plus unu fac trei, tu să nu crezi asta, dar cel căruia i te adresezi să creadă, fiindcă o spui cu atâta patimă şi convingere sau fiindcă îi e teamă că îl omori sau îi faci un mare rău. Aşa au procedat dictatorii întotdeauna în istorie, aşa au făcut şi cumuniştii în frunte cu împuşcatu, dar românii nu l-au crezut. Minciuna era prea evidentă, iar timpul trecut de un sfert de secol a fost prea scurt. Oricum, atât cât omul este ceea ce este nu va fi convins niciodată cu adevărat să creadă că unu plus unu dă trei, când el ştie clar că este egal cu doi.
Corin a scos din buzunar o altă bancnotă de 100 euro. Una de 500 euro i se potrivea cel mai bine cu statului lui, dar atunci nu o avea la el.
Corin a răsucit-o în tub subţire, a întins mai bine în linie praful rămas pe masă şi a tras pe nas. Nu voia să lingă, aşa cum făcea prietenul său. L-a luat un fior mai întâi în nară, apoi mai sus în sinuşi şi i-a invadat creierul. Era o arsură ce se împrăştia şi îi dădea o senzaţie de moleşeală şi de ameţeală, încât nu-şi mai putea da seama nici măcar unde se afla. Pe Cara nu o mai vedea, dar în clipa următoare apărea din nou, pentru a se topi într-o pastă neagră, ce se scurgea printre scaune şi masă, ieşea pe fereastră şi invada oraşul. Zărea şi ferestrele iluminate ale blocurilor, dar erau mai degrabă nişte ochi de animale sălbatice în căutarea hranei. Nu trebuia să mai stea mult în aşteptare, fiindcă bestiile nu ţineau cont că el era şeful poliţiei celui mai minunat oraş, ci l-ar fi sfâşiat fără probleme, iar în câteva minute ar mai fi rămas câteva oscioare. Era bun şi atât. Ultimele rămăşiţe ale trecerii lui pe Terra. Bine că nu era şi un crocodil. Sucurile gastrice din stomacul crocodililor sunt atât de puternice, încât dizolvă şi oasele prăzilor pe care le înghite întregi. Un fel de acid sulfuric. Le trasformă într-o pastă suculentă şi hrănitoare. Era evident. Crocodilul nu stă să culeagă oasele din antilopele Gnu sau din zebrele care trec râul în care el este stăpânul absolut şi pe care el le agaţă cu dinţii ascuţiţi ca nişte cuţite. Puterea fălcilor lui este atât de mare, încât rupe coloana vertebrală a animalelor numai dintr-o muşcătură. Crocodilul e unul dintre cele mai lacome, mai fioroase şi mai vechi animale de pe pâmânt.
