Începe construcţia primei sonde din Periam care va exploata petrol şi gaze naturale. Ce spune NIS despre gazele de şist

Începe construcţia primei sonde din Periam care va exploata petrol şi gaze naturale. Ce spune NIS despre gazele de şist

- in Actualitate, Locale, Stiri
0
sonda petrol

Prima sondă din perimetrul Periam, care va exploata petrol şi gaze naturale, va fi construită în perioada următoare. NIS Petrol anunţă începerea lucrărilor de realizare a platformei de foraj, etapă premergătoare săpării sondei.

Potrivit reprezentanţilor companiei, NIS Petrol a iniţiat, în urmă cu doi ani, operaţiunile de exploatare petrolieră în perimetrul Periam şi Biled, fiind realizate şi lucrări de prospectare seismică pe o suprafaţă de 454 de kilometri pătraţi. Astfel, a fost determinat amplasamentul actual al punctului de foraj pentru prima sondă din perimetrul Periam.

Operațiunile au ca scop explorarea zăcămintelor de țiței și gaze naturale, utilizând echipamente de ultimă generație și cu metode standard folosite în industria petrolieră. NIS Petrol nu utilizează și va utiliza metoda fracturării hidraulice. NIS Petrol garantează execuţia lucrărilor în conformitate cu legislaţia română, bunele practici în domeniu şi respectarea celor mai ridicate standarde de protecție a mediului și sănătății populației. Explorarea resurselor neconvenționale, cum ar fi gazele de șist, nu fac obiectul activității companiei noastre“, transmite NIS Petrol.

Forajul are două obiective, nisipurile de vârsta Ponțiană și fundamentul cristalin de vârstă Paleozoică, având adâncimea finală de 2500 de metri. Reprezentanţii companiei spun că proiectul de săpare a sondei nu duce la afectarea apei subterane și de suprafață.

Atitudinea responsabilă față de mediu în general și față de sursele de apă este una din prioritățile companiei în ceea ce privește protecția mediului înconjurător și utilizarea rațională a resurselor naturale, reprezentând parte integrantă din strategia companiei de a-și desfășura activitatea în mod eficient”, comunică NIS Petrol.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *