În sfârșit, se face un pas important în ceea ce privește modernizarea infrastructurii feroviare din zona de vest a țării.
CFR SA anunță că a desemnat câștigătorul pentru contractul de modernizare a căii ferate Timișoara – Arad. Mai precis, este vorba de secțiunea Ronaț Triaj – Arad.
„Prin acest contract, finanțat prin PNRR, urmează să fie crescută până la 160 de km/h viteza de deplasare a trenurilor pe secțiunea Ronaț Triaj-Arad care face parte din tronsonul Caransebeș – Timișoara – Arad. Contractul prevede și modernizarea liniei CF Aradu Nou – Glogovăț pe o distanță de aproximativ 7 kilometri”, a afirmat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Principalele lucrări care urmează să fie executate sunt: reconstrucția sau reparaţia a șase poduri, 30 podeţe, șapte treceri la nivel, 15 pasaje denivelate; construcția a nouă podeţe de descărcare; modernizarea instalațiilor de energoalimentare, linie de contact, telecomunicații, semnalizare, centralizare, sanitare, termotehnologice; modernizarea clădirilor din staţiile şi haltele de mişcare de pe tronson: Sânandrei, Băile Călacea, Orţişoara, Vinga, Şag, P.M. Valea Viilor, Aradu Nou, Glogovăț, Micălaca (stația Valea Viilor se va transforma în post de mișcare); modernizarea reţelelor locale existente de apă şi de canalizare; montarea de panouri fonoabsorbante; decontaminarea solului; amenajări de spații verzi; construcția unor separatoare de hidrocarburi și bazine decantoare și montarea de garduri și de panouri de protecție.
Contractul pentru lotul 4 a fost adjudecat de o asociere de constructori italieni la suma de 2,18 miliarde de lei (fără TVA) și trebuie să fie finalizat în 42 de luni.
