Vorbește încă de la începutul mandatului de poluatorii din Timișoara, dar de abia acum a cerut celor de la Garda de Mediu să identifice poluatorii din capitala Banatului. Săptămâna trecută, primarul Nicolae Robu, anunţa că a identificat poluatorul din Calea Buziaşului şi cartierul Soarelui, societatea Azur, şi a spus că în Calea Lipovei, firma Continental, ia măsuri împotriva poluării, joi, edilul şef a sesizat oficial Garda de Mediu să identifice poluatorii oraşului.
„Având în vedere repetatele plângeri ale cetăţenilor Timişoarei privind mirosurile urâte simţite frecvent în atmosfera oraşului în diferite cartiere -Calea Lipovei, Cartierul Soarelui, Calea Buziaşului etc.-, mai ales pe timpul nopţii, vă rog, în calitatea mea de Primar al Municipiului, să faceţi uz de toate prerogativele, cunoaşterea şi logistica de care dispuneţi pentru identificarea neechivocă a poluatorilor, astfel încât să le putem cere, pe bază de probe, să ia măsuri concrete pentru stoparea acestei stări de fapt absolut inacceptabile”, se arată în sesizarea primarului Nicolae Robu.
În aceeaşi sesizare, primarul Timişoarei, solicită poluatorilor să prezinte planul de măsuri cu obiective şi termene precise împotriva poluării. În cazul în care nu o vor face, edilul anunţă că iniţiază demersurile pentru interzicerea activităţii lor în oraş.
„Facem precizarea că vom solicita respectivilor poluatori să ne prezinte planul de măsuri sub formă de scadenţar, cu obiective reprezentând indicatori măsurabili şi termene precise, iar în cazul -pe care noi nu ni-l dorim!- în care nu o vor face, respectiv în care planul angajat nu va fi respectat, suntem ferm hotărâţi să iniţiem demersurile pentru interzicerea activităţii lor pe raza municipiului Timişoara. Ne interesează să avem investiţii industriale în oraşul nostru, pe care-l vrem cel mai puternic pol economic al euroregiunii noastre, ne interesează locurile de muncă, venituri cât mai mari la bugetul local şi la bugetele centralizate, dar, mai mult decât orice, ne interesează sănătatea timişorenilor şi confortul lor”, se mai arată în sesizarea primarului.