Gynatal – primul Centru de Reproducere Umană Asistată adaptat celor mai înalte standarde europene în domeniu

Gynatal – primul Centru de Reproducere Umană Asistată adaptat celor mai înalte standarde europene în domeniu

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0
analize medicale

A fi prezent în marea familie europeană nu însemnă doar  spectacole grandioase, concerte, vernisaje, alte acte culturale şi turistice şi rememorarea unor priorităţi timişorene absolute de-a lungul anilor în România şi în Europa, ci şi lansarea unor noi provocări în medicina românească.

Lumea medicală timişoreană anunţă o nouă prioritate în România, înfiinţarea primului Centru de Reproducere Umană Asistată adaptat celor mai înalte standarde europene în domeniu, prin implementarea sistemului Clean Room Certificat, pentru Blocul Operator şi Laboratorul de Fertilizare în Vitro.

Cu o investiţie de peste 1.000.000 de euro centrul a fost dotat cu aparatură performantă care permite rezolvarea tuturor cazurilor de infertilitate de cuplu, indiferent de patologie. Totodată, este singurul Centru de Reproducere Umană Asistată din Romania care dispune de două laboratoare complet utilate permiţând gestionarea în paralel şi a cuplurilor cu patologie infecţioasă.

Echipa multidisciplinară, sub coordonarea doctorului Florin Dorneanu, este formată din cadre cu vastă experienţă în toate specialităţile implicate în infertilitatea de cuplu: obstetrică-ginecologie, embriologie, andrologie, endocrinologie, genetică, hematologie, nutriţie, psihologie.

Cu peste 350 de proceduri FIV pe an, Centrul de Reproducere Umană Asistată Gynatal, se poziţionează în topul clinicilor din România şi se doreşte a fi la nivelul celor mai moderne centre de acest fel din Europa, capabil să asigure cele mai adecvate tratamente pentru tratarea infertilităţii. Astfel, pacienţii români pot apela cu încredere la serviciile Clinicii Gynatal, ştiut fiind că o mare parte a pacienţilor încă se adresezăaltor centre din străinătate.

„Centrul lansează totodată şi programul lunar de acordarea unei proceduri gratuite de reproducere umană asistată, pentru cuplurile cu venituri mici, care au fost diagnosticate cu probleme de fertilitate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *