Grupări specializate în trafic de droguri, destructurate de DIICOT Timișoara. Cum acționau

Grupări specializate în trafic de droguri, destructurate de DIICOT Timișoara. Cum acționau

- in Eveniment, Locale, Slider, Stiri
1
droguri

Trei grupări specializate în trafic de droguri, care vindeau etnobotanice în tot vestul țării, chiar și copiilor, au fost destructurare, astăzi, de procurorii DIICOT Timișoara. În total, au fost realizate un număr de 20 de percheziții domiciliare în județele Timiș și Arad, iar 40 de persoane au fost aduse la audieri la sediul DIICOT Timișoara.

Potrivit anchetatorilor, cele trei grupuri infracționale organizate s-au constituit și au acționat în Timișoara începând cu anul 2016, membrii acestora acționând pe niveluri de ierarhizare, respectiv liderii, dealerii de zonă și dealerii stradali.

Astfel, liderii aveau rolul de a achiziţiona, prepara şi alimenta cu etnobotanice. Dealerii de zonă se ocupau cu dezvoltarea și coordonarea reţelelor de distribuţie, iar dealerii stradali distribuiau etnobotanicele consumatorilor. Potrivit reprezentanților DIICOT, membrii grupărilor infracționale au acționat pe nivele de execuție, în funcție de speciliazarea fiecăruia.

Astfel, primul grup a acționat cu precădere în zonele str. Dunărea, Calea Bogdăneștilor – ”poarta Verde”, Zona Gării, din Timișoara, precum și în orașele Caransebeș și Jimbolia. Rețeaua de distribuție a fost compusă din șapte persoane avea rolul de a distribui către consumatori, contra-cost, drogurile procurate de coordonatorul grupării.

Al doilea grup a acționat cu precădere în zonele str. Dunărea, Calea Bogdăneștilor – ”poarta Verde”, Zona Gării, din Timișoara, fiind compusă din cinci persoane. De asemenea, al treilea grup a acționat cu precădere în Zona Gării, din Timișoara, fiind compusă din trei persoane și avea rolul de a distribui către consumatori, contra-cost, drogurile procurate.

Etnobotanicele erau cumpărate de pe internet, din străinătate. „Trebuie precizat că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere alarmantă a cazurilor de achiziționare de produse și substanțe interzise, comercializate pe site-uri de profil găzduite în Darknet. Acesta este un tip de rețea suprapusă ce face parte din rețeaua globală de internet. Ulterior, substanțele psihoactive erau expediate către cei doi suspecți, prin servicii de poștă și curierat, disimulate în diferite colete”, transmite DIICOT.

În timpul perchezițiilor de astăzi, au fost ridicate peste 300 de plicuri ce conțin substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, 50 de grame de substanță susceptibilă a fi psihoactivă, 50 de grame de cannabis, 33 de telefoane, 2 pistoale cu gaze, sumele de bani în cuantum de 8000 de euro şi 10.000 de lei .

De asemenea, pe parcursul anchetei au fost confiscate peste două kilograme de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive