Gânduri de europarlamentar, la cumpănă națională…

Gânduri de europarlamentar, la cumpănă națională…

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Maria Grapini: „Am depășit al doisprezecelea ceas, astfel că nu ne rămâne decât să ne trezim și să fim uniți!”. Urmărind, cu maximă atenție, drumul accidentat pe care pășește țara mea – se prind știrile și la Bruxelles, și la Strasbourg! – constat, cu durere, că suntem pe punctul de-a ne pierde definitiv calea! Nu sunt vorbe-n vânt, nu e melodramă. România a scăpat volanul din mână și e pe cale să se sinucidă politic.

Am fost și sunt de partea țării mele, de partea românilor, am luptat și lupt pentru drepturile noastre, pentru decizii europene corecte, pentru tratament egal și nediscriminare, geografică în primul rând! Am intervenit în Parlamentul European, obsesiv pentru unii colegi de-ai mei, pe temele care dor, pe subiectele care dau primele pagini ale ziarelor: drepturi egale de muncă pentru români, garanții certe pentru semenii noștri din Marea Britanie, egalitate de șanse pentru IMM-uri, transportatori, femei, persoane aflate în dificultate sau în sărăcie, acces în Spațiul Schengen, ridicarea rușinosului și injustului MCV!

Am avut și am în permanență discuții cu europarlamentarii, cu comisarii europeni, cu reprezentanții CE și ai Consiliului, cu toți cei care ar putea deveni aliații României, odată ce au înțeles CINE suntem și CE putem, n-am ratat nicio oportunitate de-a-mi lăuda țara, de-a-mi prezenta semenii în cea mai bună lumină, pentru că realitatea aceasta este: nu suntem cu nimic mai prejos decât celelalte democrații europene! Ca popor!

Nu avem, însă, voie să fim mai multe (mulți) Macovei sau Mureșani, nu așa se face lobby pentru țara ta, atacând-o, jignind-o, murdărind-o! Indiferent de opinii, doctrine sau interese (din păcate), România se apără, la comun! Ca o echipă! Acum, însă, România riscă sinuciderea. Zi de zi. Sub ochii noștri și, din păcate, și ai Europei.

Tensiunile politice la care asistăm, bătăliile, pe viață și pe moarte, de după cortină, cele care trec scena, toate compun o imagine nefericită a unei țări ce poate fi fericită. Cu „ajutor” extern – odinioară discret, acum strident! – România este, consider, în cel mai mare impas al existenței sale.

Cum să ne concentrăm asupra Centenarului, când ne vânăm între noi, cum să milităm pentru găzduirea Agenției Europene a Medicamentului, când ne otrăvim zilnic, cum să batem cu pumnul în masă că merităm Schengen, când ne rupem intern, politic, secundă de secundă, cum să…ne apărăm în fața lumii, când ne luptăm acerb, fără milă, fără logică, fără conștientizarea perspectivelor? Ce țară e aceea care-și amenință stabilitatea politică, din trei în șase luni? Cine stă de vorbă cu o țară care schimbă guverne, miniștri, macaze…după cum dictează orgolii, dosare sau ambasade?

Vreau să-mi apăr țara, în continuare. Asta o să și fac. Oglinda României este, însă, zilele acestea, fisurată. Se poate crăpa în orice minut. Lăsăm să se întâmple asta?

Consider că am depășit al doisprezecelea ceas, astfel că nu ne rămâne decât să ne trezim și să fim uniți! Pentru România! Fac apel către politicienii din prima linie să se trezească la realitate și să înțeleagă că lupta lor acerbă pune într-un pericol iminent drepturile românilor! Ar fi de neiertat!