Explicaţia oficială după cheful de fiţe de la Muzeul de Artă Timişoara: Şi la Palatul Belvedere și la Muzeul Schonbrunn se dau petreceri private

Explicaţia oficială după cheful de fiţe de la Muzeul de Artă Timişoara: Şi la Palatul Belvedere și la Muzeul Schonbrunn se dau petreceri private

- in Actualitate, Locale, Slider, Stiri
0

Conducerea Muzeului de Artă Timişoara se simte insultată după ce petrecerea privată de la Sala Barocă a fost dată în vileag. Imediat după ce preşedintele CJT, Sorin Grindeanu a promis măsuri în urma chefului de la Muzeul de Artă, instituţia din Timişoara susţine prin intermediul unui comunicat de presă că se simte insultată şi defăimată după „răspândirea de informaţii false” despre pretinsul chef.

Un filmuleţ realizat în urmă cu două seri în Piaţa Unirii a fost distribuit de zeci de ori pe Facebook. În videoclip se aude cum muzica răsună din Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara, una dintre cele mai vechi din oraş. Asta pentru că un bărbat din oraş a închiriat sala în schimbul sumei de 2.500 lei pentru a organiza o petrecere privată cu ocazia zilei sale de naştere.

Muzeul de Artă din Timişoara susţine că petreceri private de acest tip se ţin în locuri mult mai cunoscute şi mai încărcate de istorie.

„Ca urmare a unor informații eronate apărute recent în spațiul public, după evenimentul privat organizat în ziua de 25 august a.c. în sala barocă a Muzeului de Artă Timișoara (MArT), și în vederea informării corecte a publicului, instituția noastră dorește să aducă următoarele precizări: Evenimentul privat  la care se face referire s-a desfășurat în deplină legalitate iar patromoniul muzeului nu a fost prejudiciat sub nici o formă și nu s-au incalcat normele de conservare a patrimoniului.

 În susținerea acestei afirmații aducem următoarele argumente:

 –  potrivit articolului nr. 14, alin. 2 din regulamentul de organizare și funcționare a Muzeului de Artă Timișoara, activitățile instituției sunt finanțate din bugetul Consiliului Județean Timiș, precum și din veniturile proprii obținute pe baza serviciilor oferite de muzeu, ca de exemplu: închirierea de spații expoziționale, închirierea sălii baroce, închirierea holurilor și a subsolului clădirii;

–  tarifele pentru serviciile prestate de Muzeul de Artă Timișoara au fost aprobate prin Hotărârea nr. 223 din 16.12.2015 a Consiliului Județean Timiș iar acestea prevăd, între altele, închirierea sălii baroce pentru evenimente organizate de persoane fizice. Tariful de închiriere a sălii baroce pentru evenimentele persoanelor fizice este de 4.000 RON/eveniment la care se pot adăuga alte cheltuieli stabilite în baza hotârârii mai-sus menționate;

– evenimentul privat la care se face referire a fost aprobat de către conducerea MArT în baza hotârîrii mai-sus menționate. În urma solicitării domnului Marcel Martinaș înregistrată cu nr. 1263 din 19.08.2016 a fost încheiat contractul nr. 39/22.08.2016 între Muzeul de Artă Timișoara și domnia sa având ca obiect închirierea sălii baroce și a holului mare pentru desfășurarea unei recepții inspirate din tematica filmului The Great Gatsby în ziua de 25.08.2016;

– partea contractantă a respectat toate prevederile înscrise în contractul încheiat cu Muzeul de Artă Timișoara, organizatorii fiind înștiințați de condițiile de utilizare a spațiului. Evenimentul a fost onorat de personalități marcante, artiști, oameni de afaceri, antreprenori, medici, farmaciști;

– evenimentul a fost supravegheat pe toată durata desfășurării lui de personalul muzeului (muzeograful de serviciu, doi supraveghetori), de doi agenți de pază din partea Direcției de Prestări Servicii Timiș și de organizatori;

– în sala barocă nu s-a intrat cu mâncare și nici cu băuturi, iar tortul, alături de care s-au fotografiat sărbătoritul și invitații, a fost o machetă;

– în incinta instituției nu s-a utilizat foc deschis în nici o împrejurare, nu s-au folosit lumânări, artificii, sfeșnice, torțe ori alte obiecte cu foc deschis; lumânările folosite ca elemente de decor au fost pe bază de baterii;

– în incinta muzeului nu s-a fumat, iar țigara electronică ce apare în materialul video de prezentare a fost folosită exclusiv pentru realizarea  cadrelor de montaj ale videoclipului, pentru a recrea atmosfera specifică anilor 20.

 Asemenea evenimente private se desfășoară în mod curent în marile muzee din lume (de ex. sălile de patrimoniu ale Palatului Belvedere și ale Muzeului Schonbrunn din Viena, ca să menționăm doar două exemple notabile).

 Muzeul de Artă Timișoara respinge acuzațiile, insultele și defăimarea create prin răspândirea de informații false și rămâne în continuare o instituție deschisă către marele public în conformitate cu Legea Muzeelor și Colecțiilor Publice nr. 311 din 2003 și a bunelor practici europene contemporane”, este textul integral al comunicatului de presă de la Muzeul de Artă Timişoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *