Deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean – un nou apel către autoritățiile din Timiș

Deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean – un nou apel către autoritățiile din Timiș

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean face apel către autoritățiile locale și județene să organizeze o dezbatere publică. Mai exact, dezbaterea să fie organizată cu parlamentarii de Timiș prin care să fie prezentate programele de investiții și prioritățiile orașului și a județului.

Sămărtinean spune că în Timișoara și județ nu se discută nimic despre bugetul de stat pe anul 2018, deși autoritățile publice locale au obligația și datoria față de comunitatea locală să vină cu proiecte concrete pe care deputaţii şi senatorii aleşi care reprezintă judeţul Timiş să le susțină în Parlamentul României pentru a primi finanțare de la bugetul de stat.

Constat o lipsă totală a interesului autorităților publice locale față de comunitate, față de interesul cetățeanului, altfel nu se explică faptul că deși suntem în luna noiembrie reprezentanții Primăriei Timişoara şi ai Consiliului Judeţean Timiş nu au organizat până în prezent nicio întrevedere cu parlamentarii de Timiș pentru a le prezenta priorităţile municipiului şi ale judeţului. Fac un apel pe această cale atât președintelui Consiliului Județean Timiș, domnului Călin Dobra cât și primarului Nicolae Robu să organizeze o dezbatere publică  la care să participe parlamentarii de Timiș , discuție în cadrul căreia să le prezinte prioritățile și programele de investiții ale municipiului Timișoara și ale județului Timiș. Vreau să cred că în momentul în care Guvernul României va veni cu proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2018 în Parlament, toți parlamentarii de Timiș vom încerca să facem front comun pentru câteva obiective majore pe care județul nostru le are.  Vedem că lucrurile se întâmplă în jurul nostru, vedem județe care se dezvoltă, au programe bine definite și  observ că se face multă politică la nivel teoretic și prea puțină  politică a cetățeanului. Să nu uităm că locuitorii municipiului Timișoara și ai județului Timiș sunt cei care prin votul lor ne-au mandatat să îi reprezentăm atât în Parlamentul României, cât și la nivelul autorităților publice locale”, spune deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean.

Câteva proiecte importante pentru oraș și județ ar fi Centura de Sud, Gara de Nord, finalizarea lucrărilor la noul corp de clădire a Spitalului de Copii, construcția bazinului de înot olimpic de pe bulevardul Iosif Bulbuca, finalizarea construcţiei Institutului Regional de Oncologie, construirea unei săli polivalente cu 14.000 de locuri, reabilitarea termică a clădirilor din municipiul Timişoara sau modernizarea infrastructurii rutiere a județului Timiș. Deputaul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean spune că a făcut nenumărate interpelări și amendamente referitoare la proiectele prioritare ale județului în Parlamentul României, însă fără nici un rezultat.

Amendamentele au fost respinse atât în comisiile de specialitate, cât şi în plenul reunit al Parlamentului României, majoritatea parlamentară considerând neimportante aceste proiecte. Și în anul 2017, judeţul Timiș este cvasi-absent din lista de investiții finanțate de Guvernul Mihai Tudose, nefiind alocat niciun leu pentru aceste obiective, în condițiile în care doar Ministerul Transporturilor a avut alocat unul dintre cele mai mari bugete pe anul 2017, și anume 13,76 miliarde lei, în creștere cu 60,3% față de nivelul preliminat pentru 2016. Îmi revine în memorie sintagma „ a doua zi când venim la guvernare o să facem… o să dregem…” pe care PSD-ALDE  au cântat-o la unison până să ajungă la putere? Nu le-a cerut nimeni ca începând din prima zi de guvernare să onoreze tot şirul de minciuni și pomeni electorale pe care l-au promis. Românii au avut răbdare şi le-au acordat un răgaz de timp rezonabil de 11 luni, în care actuala majoritate parlamentară putea face foarte multe atât pentru dezvoltarea comunităţilor locale cât și pentru modernizarea statului român. Cu toate acestea la aproape un an de când au preluat guvenarea nici una dintre promisiunile mincinoase ale PSD-ALDE nu și-a găsit transpunere în practică. Actuala guvernare decelează în mod constant alocările bugetare pentru investiţii şi utilizează banul public într-un mod netransparent și partinic către baronii locali şi clientela de partid. Aşa că, ar fi de prisos să ne mai întrebăm de ce, pe fondul unei modeste creşteri economice, încasările bugetare au scăzut în timp ce taxele cresc, politica fiscală este haotică, incoerentă, fiind lipsită de orice minimă predictibilitate și ostilă mediului de afaceri. Pe fondul acestei „strategii economice” guvernamentale, agenda publică a priorităţilor administraţiei publice locale a judeţului Timiş a rămas doar la stadiul de proiect electoral, un proiect sublim pentru comunitatea locală a județului nostru, dar care lipseşte cu desăvârşire”, mai spune deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean.