Deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean: “Educația – prioritate de septembrie a Guvernului PSD-ALDE”

Deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean: “Educația – prioritate de septembrie a Guvernului PSD-ALDE”

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Partidul Mișcarea Populară consideră că dezvoltarea României este strâns legată de patru domenii-cheie, și anume: educație, sănătate, infrastructură, mediu de afaceri. Deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean este de părere că actuala guvernare nu este interesată de sistemul de educație.

Din păcate, până în prezent, guvernarea actuală ignoră aceste axiome şi nu a elaborat nicio strategie concretă în ceea ce priveşte sistemul educațional din România. Reţeta succesului marca PSD-ALDE în educaţie continuă să fie una foarte simplă: lipsa de interes și nepăsarea, care duc la scăderea performanţei şi calităţii în educaţie. Pentru Guvernul PSD-ALDE prioritare sunt actele normative prin care se urmărește politizarea excesivă a întregului sistem educaţional”, spune deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean.

Conform parlamentarului de Timiș coaliția de guvernare spune că va rezolva problemele din educație, însă acum la începerea noului an școlar există mii de instituții de învățământ care nu vor putea fi deschise din cauza condițiilor de desfășurare a procesului de învățământ. În ceea ce privește  județul Timiș, în urma controalelor efectuate există și la începutul acestui an școlar grădinițe și școli fără autorizație sanitară de funcționare.Astfel din totalul de 595 unități de învățământ din județul Timiș, în prezent sunt nouă grădinițe și școli fără autorizație sanitară de funcționare. În afară de această problemă, în urma controalelor efectuate de către ISU Timiș s-a constatat că sunt 37 de școli și grădinițe care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.

Calendaristic toamna i-a surprins din nou pe guvernanți cu temele nefăcute și i-a luat pe nepregătite. Realitatea ne demonstează încă o dată faptul că nu le pasă de educaţie, așa cum nu le pasă nici de sănătate, nici de infrastructură, de nimic ce implică bunăstarea cetățenilor acestei țări. Practic, pentru Guvernul PSD-ALDE, educaţia este și în acest început de an școlar o <prioritate de septembrie> și doar la nivel declarativ”, mai spus Sămărtinean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *