Un nou pod va fi realizat pe DJ 593B, între localitățile Parța și Petroman. Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a semnat, miercuri, contractul privind execuția lucrărilor.
Investiția se ridică la 1,6 milioane de lei, contractul fiind atribuit societății SC PORR Construct SRL. Termenul de execuție este de șase luni de la emiterea ordinului de începere, iar garanția lucrărilor este de cinci ani de la recepția finală.
Proiectul prevede realizarea unui pod nou, cu patru deschideri, care va traversa Canalul Găvojdia și va asigura continuitatea tronsonului de drum.
„Investim constant în infrastructura rutieră a județului, pe de o parte pentru a conecta mai bine localitățile, dar și pentru a crește siguranța în trafic”, a declarat Alfred Simonis.
În prezent, degradarea podului existent (Podul Turcului) nu permite traversarea în siguranță a acestuia, nici dinspre Parţa către terenurile agricole situate de partea cealaltă a Văii Găvojdia, și nici către Petroman.
„Chiar și o eventuală intervenţie a ambulanței, pompierilor sau poliţiei este imposibilă, fiind periclitată toată circulaţia rutieră în zonă. Podul existent nu va fi demolat, podul nou urmând a fi construit în vecinătatea acestuia”, a transmis CJ Timiș.


