Ce propune rectorul USAMVB Timişoara, Paul Pârşan, împotriva schimbărilor climatice?

Ce propune rectorul USAMVB Timişoara, Paul Pârşan, împotriva schimbărilor climatice?

- in Educatie, Interviu, Locale, Stiri
0

În loc de acatiste la biserică, prof, Paul Pârşan, rectorul USAMVB Timişoara, propune un program naţional asumat de întreaga ţară împotriva schimbărilor climatice.

Credeţi că statul român ia în serios efectul dramatic al schimbărilor climatice asupra agriculturii şi societăţii noastre?

Vreau să spun că evoluţia schimbărilor climatice este evidentă. Din păcate nu există o reacţie a statului român pentru a veni cu măsuri eficiente în acest sens. Este inacceptabil ca în mule zone din ţară primăvara şi toamna să ne ia apa casele şi după câteva luni să se dea acatiste la biserică să vină ploaia.

Ce ar trebui făcut?

Un program naţional asumat de întreaga ţară şi spectrul politic, de microamenajări de irigaţii de colectarea apei şi de gestionarea ei este este absolut necesar pentru România, pe viitor. Ar trebui să tratăm apa aşa cum o tratează arabii sau cei care nu o au şi ştiu să o preţuiască. Trebuie să vină şi la noi aceste timpuri. Al doilea spect legat de schimbările climatice este obligatoriu să se înfiinţeze perdele forestiere. Am vorbit cu oamenii politici şi răspundeau că oare cum e să te duci la agricultor să îşi pună la capătul parcelei perdea forestieră? Dacă România are nevoie de aşa ceva şi este pentru binele tuturor trebuie asumat acest lucru, fiindcă benefciile perdelelor forestiere sunt foarte mari.

Gh. M.