CCIAT lansează o nouă serie a cursului competențe informatice. În ce perioadă se va susține

CCIAT lansează o nouă serie a cursului competențe informatice. În ce perioadă se va susține

- in Locale, Social, Stiri
0

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în perioada 26 februarie – 9 martie o nouă serie a cursului de Competențe informatice.

Este un curs de inițiere în domeniul utilizării calculatorului și a sistemelor de operare recomandat persoanelor care doresc să-și dezvolte competențele de utilizare la PC-ului pentru eficientizarea activității profesionale și a comunicării, la locul de muncă, acasă sau la școală.

Structura cursului: Cunoașterea conceptelor de bază cu privire la structura și funcționarea unui PC; Utilizarea funcțiilor de bază ale unui sistem de operare (Microsoft Windows); Utilizarea unei aplicații de procesare texte (Microsoft Office Word); Folosirea foilor de calcul tabelar (Microsoft Office Excel); Utilizarea mijloacelor moderne de comunicare (Internet, poșta electronică).

Tematica cursului: Sistemul de operare Windows – căutarea și organizarea informaței, tipărirea și scanarea documentelor, configurarea control panel și a ecranului desktop, instalarea și dezinstalarea programelor; Microsoft Word – operații de bază în documente; Microsoft Excel – operații elementare și concepte de bază, gestionarea datelor din foile de calcul, formatarea, copierea informaților, formule și funcții, diagrame, prelucrări de tip baze de date; Internetul – generalități și definiții, navigare, utilizarea regulilor de comportare în rețeua Internet, servicii de poștă electronică.

Cursurile sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației.

IMPORTANT!

Certificatele eliberate la absolvirea cursurilor autorizate de către Autoritatea Națională
pentru Calificări, împreună cu suplimentele descriptive în care se menționează competențele dobândite, au regim de acte de studii, fiind recunoscute oficial pe piața muncii din România, conform OG nr. 129/2000. La cerere, certificatele pot dobândi recunoaștere internațională.

Conform Codului Fiscal art. 21, alin 2 lit. H, costul cursurilor  autorizate de ANC se deduce integral din impozitul pe profit sau venit.

Cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri Timiș.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *