Când începe campania de colectare a deșeurilor voluminoase în Timișoara?

Când începe campania de colectare a deșeurilor voluminoase în Timișoara?

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Campania de colectare a deșeurilor voluminoase desfășurată de operatorul de salubrizare Retim Ecologic Service S.A. va debuta săptămâna viitoare în Timișoara, în data de 19 noiembrie și se va încheia la mijlocul lunii februarie, în ziua de 18. Containerele speciale pentru depunerea acestor deșeuri vor fi amplasate în 120 de locații din Timișoara.

Pentru ca această campanie să fie mai eficientă, la insistențele reprezentanților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID), precum și ai Primăriei Timișoara și ai cetățenilor, programul inițial de derulare a acesteia, stabilit între orele 08.00 – 15.00, a fost modificat. Astfel, conform replanificării graficului de colectare, timișorenii vor avea ocazia de a depune gratuit deșeurile voluminoase de luni până vineri, în intervalul orar 10.30 – 18.30. Întregul program de colectare, cu locațiile și datele de desfășurare a campaniei, poate fi consultat atât pe site-ul www.adidtimis.ro, la secțiunea Anunțuri 2018, cât și pe pagina web a operatorului, www.retim.ro.

Reprezentanții ADID Timiș le reamintesc cetățenilor că, în cadrul acestei campanii, nu se vor ridica și deșeurile electrice, electronice și electrocasnice, cunoscute și sub denumirea prescurtată de DEEE-uri. De asemenea, nu vor fi colectate nici deșeurile periculoase, care urmează a fi ridicate într-o campanie ce va fi organizată ulterior, în anul viitor. Totodată, este interzis ca deșeurile voluminoase să fie amestecate cu alte tipuri de deșeuri (reziduale, reciclabile sau de construcții).

Deșeurile voluminoase ce pot fi depuse de timișoreni în perioada 19 noiembrie 2018 – 18 februarie 2019, în containerele speciale instalate de Retim sunt piesele de mobilier, saltelele, covoarele, obiectele sanitare (chiuvetă, cabină de duș, cadă, robineți, wc, bideu) sau alte obiecte mari de folosință îndelungată.