Un camion încărcat cu tuburi de oxigen s-a răsturnat, marți în jurul prânzului, pe Calea Terovei din Reșița. În urma accidentului, șoferul a fost rănit și transportat la spital.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Reșița cu două autospeciale cu opt militari, un SMURD tip b cu trei paramedici.
“Sunt puse în aplicare măsurile de prevenire specifice la fața locului. Conducătorul a fost preluat de către ambulanța SAJ CS și transportat spre UPU Reșița, este conștient și cooperant“, a transmis ISU Caraș-Severin.
