Calendar plin de evenimente speciale, la Sânnicolau Mare, în decembrie

Calendar plin de evenimente speciale, la Sânnicolau Mare, în decembrie

- in Locale, Social
0

În luna decembrie, primăria orașului Sânnicolau Mare a pregătit publicului sânmiclăușean dar și oaspeților din județ sau din străinătate, un calendar plin de evenimente speciale.

Prima sărbătoare va fi chiar celebrarea a 96 de ani de la Marea Unire, în cadrul unor activități dedicate Zilei Naționale a României. Astfel, luni, 1 decembrie 2014, va fi dezvelit bustul profesorului Theodor Bucurescu, operă de artă finanțată integral de Primăria și Consiliul local Sânnicolau Mare.

Sânnicolau Mare a avut personalități care nu trebuie trecute în uitare. Bustul profesorului Theodor Bucurescu se va alătura altor patru lucrări deosebite dezvelite în ultimii 2 ani jumătate și menite să cinstească memoria unor adevărați lideri sânmiclăușeni. Oamenii au nevoie de modele și cred că este mai bine să ne întoarcem fața către o istorie mândră decât să cădem în superficialitatea prezentului”, a spus primarul Dănuț Groza.

Tot de 1 decembrie, la Monumentul Eroilor se va desfășura o ceremonie de depunere de coroane de flori în memoria eroilor care au apărat statul român, eveniment la care și-au anunțat participarea 150 de reprezentanți ai instituțiilor locale, veternani, reprezentanți ai vieții asociative și partide politice. Sărbătorirea Zilei Naționale va continua cu servirea tradiționalei rețete românești de fasole cu cârnați, peste o mie de porții cu mâncare așteptând să fie degustate și apreciate de invitați. Ziua în care Sânnicolau va spune „La mulți ani România” se va încheia cu un cocktail în sala festivă a Castelului Nako care va găzdui întâlnirea antreprenorilor sânmiclăușeni.

În 6 decembrie, de ziua Sfântului Nicolae, patronul orașului, 1500 de seniori sânmiclăușeni vor avea ocazia să petreacă alături de primarul Dănuț Groza câteva ore în care vor putea să planifice acțiunile pe anul 2015 și să stabilească împreună care trebuie să fie prioritățile primăriei pe segmentul populației vârstice din cel mai vestic oraș al României. În aceeași zi, odată cu lăsarea întunericului, toți sânmiclăușeni, de la cei mai mici la cei mai în vârstă sunt așteptați să participe la aprinderea iluminatului festiv al orașului. An de an, numărul celor care aleg să facă parte din acest moment emoționant este în creștere, organizatorii așteptând peste 3000 de persoane.

Sportul nu a fost uitat în luna cadourilor, Clubul Unirea Sânnicolau Mare va aduce în dar pasionaților de handbal și fotbal două evenimente de excepție, Memorialul sportiv Ioan Morar și Memorialul sportiv Gheorghe Biaș. Intrarea este liberă, evenimentele se vor desfășura în 7 decembrie, respectiv 13- 14 decembrie.

În pragul Crăciunului, la fel ca în fiecare an, Primăria Sânnicolau Mare a pregătit două super petreceri pentru preșcolari și pentru elevii claselor primare. Aproape 1200 de copii se vor bucura de un program artistic cu muzică și dans, iar la sfârșitul distracției, Moș Crăciun le va aduce câte o supriză fiecăruia dintre ei.

Din programul de sărbători al lunii decembrie nu putea să lipsească spectacolul de artificii de la cumpăna dintre ani, astfel că, toți cei care doresc să privească un festival de lumi și culori sunt așteptați în 31 decembrie, aproape de miezul nopții în zona pietonală a orașului.

Așa cum am spus-o și cu alte ocazii, Sânnicolau Mare este un oraș viu care s-a trezit din amorțire. Lumea ne cunoaște ca fiind orașul cu șomaj zero, dar eu cred ca suntem mai mult decât atât. Suntem o comunitate unită, care are grijă de copiii ei, de bâtrânii ei și care este consumatoare de evenimente culturale și de divertisment”, mai spune Dănuț Groza.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *