Baroque II Urban, la Muzeul de Artă Timişoara

Baroque II Urban, la Muzeul de Artă Timişoara

- in Locale, Social, Stiri
0

Timişorenii sunt invitaţi sâmbătă, 23 iulie, la ora 19, la deschiderea oficială la Muzeul de Artă Timişoara a vernisajului Baroque II Urban. Evenimentul este organizat de către Fundaţia Herczeg şi Muzeul de Artă din Timișoara.

„Nu vă spui cât muncirăm să ajungem aici, acceptăm și critici (constructive, distructive, cum vreți voi), numa’ să fiți prezenți sâmbătă, 23 iulie, de la ora 19:00, la Muzeul de Arta Timisoara – Palatul Baroc. Va fi un traseu frumos, un fir roșu prin care încercăm să legăm prezentul, trecutul și viitorul, oferindu-vă o perspectivă asupra barocului. Nu eu, desigur. Artiștii. În acest caz, cei care au locuit cândva sau au lucrat pentru figurile barocului imperial (trecut), pictorul timișorean FIKL, ale cărei lucrări au făcut turul unora dintre cele mai importante galerii de pe mapamond și este unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani (prezent), și, în premieră pentru Muzeul de Artă din Timișoara, un „dark room” pe care și-a pus amprenta artistică Josépha Blanchet, printr-o instalație video specială (viitor)”, îndeamnă Mirela Vlăduţi.

Gh. M.