Aquatim spală, vineri, rețeaua de apă în Recaș și Deta

Aquatim spală, vineri, rețeaua de apă în Recaș și Deta

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Aquatim a programat, vineri, 12 octombrie, spălări ale rețelelor de distribuție a apei în localitățile Deta și Recaș, de aceea se va întrerupe furnizarea apei după cum urmează: în Deta, între orele 9 și 15; în Recaș, între orele 9 și 16, pe străzile Petalelor, Rozelor, Florilor, Armoniei, Răchitei, Nicolae Titulescu.

„Spălarea și igienizarea rețelelor de distrbuție a apei face parte din programul de mentenanță preventivă al societății Aquatim și urmărește asigurarea calității apei distribuite consumatorilor. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, explică dr. ing. Ilie Vlaicu, director general Aquatim.

Gh. M.