Aquatim şi Aquademica au finalizat construcția Centrului Aquapic de 75.000 euro

Aquatim şi Aquademica au finalizat construcția Centrului Aquapic de 75.000 euro

- in Actualitate, Locale, Slider, Social, Stiri
0

Aquatim, Fundația Aquademica și Asociația Urban Survey au finalizat construcția Centrului Aquapic de 75.000 euro la Uzina de Apă Aquatim, iar luni 13 noiembrie a avut loc inaugurarea oficială a obiectivului.

Proiectul a fost câștigat la concursul de proiecte Urbaniada și o finanțare de 75.000 de euro, de la ING Bank, pentru construcția Centrului Aquapic. Acesta este destinat copiilor între 5 și 12 ani și este unul inedit, nu doar în Timișoara, ci și în vestul țării. „În perioada următoare, avem în vedere dezvoltarea acestui Aquapic, unde copiii Timişoarei pot veni să înveţe tainele apei şi ale mediului în general. Este un început bun, fiindcă astfel colegii mei – Loredana, Robert Şerban, Violeta, împreună cu ceilalţi, se vor ocupa cu succes de proiect. Le mulţumesc tuturor”, a subliniat dr. Ilie Vlaicu, directorul general Aquatim.

La Aquapic, pe copii îi vor aștepta un mini-laborator de experimente chimice, instalații-joc care vor prezenta, interactiv, transportul apei în casă și în oraș, concursuri de navomodelism și multe alte activități interesante.Urbaniada, competiția ideilor care fac mai bună viața în oraș, acum la a doua ediție, este organizată de The Institute, reprezentat legal de Fundația Gala Societății Civile, pentru ING Bank Romania. Proiectele câștigătoare la Urbaniada au primit finanțare în valoare totală de 250.000 de euro. Propunerile au fost jurizate de arhitecți, specialiști în finanțe și management, persoane cu competențe în comunicare, resposabilitate socială, după criterii de evaluare care au avut în vedere impactul social și urban, originalitatea, dar și fezabilitatea și sustenabilitatea acestora. Proiectul timișorean a ajuns în finala competiției, fiind selectat dintre 51 de propuneri din țară.

 „Anul trecut în această perioadă, era o frumoasă idee, pe raftul cu visuri, un loc unde copiii Timişoarei să înveţe prin joacă şi interactiv cât mai multe despre apă şi mediu. În decembrie, proiectul a fost înscris într-o competiţie naţională intitulată Urbaniada. În februarie, am aflat că ne-am calificat ca şi finalişti din peste 50 de proiecte. Din Timişoara a fost unicul proiect ajuns în finală. Ne-am bucurat foarte mult de această reuşită. În martie am fost la interviul final şi printre cei cinci premiaţi”, a explicat Loredana Leordean, purtător de cuvânt Aquatim. Aquapic este amenajat în aer liber, în incinta fostei Uzine de Apă Industrială a Timișoarei. Acesta oferă copiilor, dornici să învețe cât mai multe despre apă și mediu, activități tematice, bazate pe joc și experiment. „Acest proiect încearcă să vină în întâmpinarea unui mare proiect pe care îl aşteptăm cu toţii: Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021. Aici e un spaţiu plurivalent. Are o zonă de mediu, una cultural istorică şi o zonă ludică, de învăţământ, pe care o deschidem copiilor. Pentru 2021 pregătim şi un muzeu a apei şi un alt muzeu la staţia de epurare”, a spus Robert Şerban.

Gh. M.