Alin Socol
Înca de mici copii suntem întrebaţi ce dorim să ne facem când devenim mari. Răspunsul l-am primit toţi asemănător, pe motiv că , cel mic trebuie stimulat de la o vârstă fragedă cu responsabilităţile, regulile în societate, astfel încât primirea în colectivitate, începând de la grădiniţă şi ulterior în colectivul de colegi să se realizeze cât mai firesc fără mari probleme. Astfel că …. trebuie să muncim mult, să acumulăm cunoştinţele de la şcoală … pentru a putea ajunge ceea ce ne-am dorit, atunci şi ulterior pe parcurs când opţiunile se modifică corelativ cu hobby-urile, profesorii pe care îi avem la materiile respective sau în alte cazuri dorinţele părinţilor insuflate copiilor, fără a ţine cont de doleanţele acestora şi faptul că meseria va fi profesată de către copil şi nu de către părinte şi mai ales de talentul copilului.
Astfel că, visăm ca într-o zi vom deveni mari profesori, sportivi de performanţă, doctori în diferite specializări, designer renumit , magistrat sau şi mai bine un avocat renumit şi cu mulţi bani – după cum s-a observat în practică şi în percepţia omului, acesta fiind motivul în multe cazuri şi nicidecum frumuseţea profesiei sau alte meserii – toate sunte extrem de frumoase şi de interesante, dacă se profeseaza cu drag.
Soseşte momentul când copilul, acum adult, este în faţa ultimulul hop: admiterea în cazul de fata în avocatură. Însă se pare ca obstacolul este extrem de sus, cu un grad de dificultate mare, astfel că încep discuţiile pe diferite tonuri şi pe diferite opinii, însă se pierde în aceste discuţii exact esenţialul, la fel ca într-o solicitare în faţa instanţei unde în cerere se povesteşte starea de fapt, se expune problema cu multe amănunte, însa se omite să se aducă la cunoştinţă instanţei, completului de judecată motivele strict la problema pe care o doreşti să se rezolve. Într-un cuvânt se confundă instanţa şi avocatul cu o alta instituţie şi practicianul acesteia: Biserica şi părintele.
Astfel, rezultatele de la admiterea în avocatură se realizeză datorita lipsei de acumulare a cunoştintelor mai aprofundate în facultate , a legislatiei care este într-o continuă mişcare, a legiuitorului care consideră că o lege dacă este modificată înseamnă că este o lege modernă şi nu învechită raportat la problemele cotidiene ale oamenilor.
Totodata , o alta problemă o reprezintă modul de abordare a tematicii din facultate, a lipsei de practică în adevăratul sens al cuvântului, ca studentul să ştie din facultate cu ce se ocupă fiecare participant în justiţie, care sunt atribuţiunile, drepturile şi obligaţiile – grefier, judecător, procuror, avocat, notar, executor judecătoresc, nu doar teorie.
Munca unui avocat este mult mai complexă decât oricare dintre celelalte componente. Este o îmbinare a teoriei cu practica, care se realizează din stagiatură la ora actuală, cu ajutorul unui maestru. Rolul maestrului este foarte important , acesta fiind definitoriu pentru formarea tânărului avocat, pentru a putea să cunoască, să facă deosebirea între instituţiile de drept, să aprofundeze toate laturile dreptului : civil – persoane, obligaţii, drepturi reale, succesiuni, contractele civile, penal cu infracţiunile din codul penal şi cele din legile speciale, contencios administrativ, unde pe lângă legea de bază sunt o multitudine de legi speciale, comercial, a cărui ramură cunoscătorii dreptului ştiu că se interferează cu dreptul civil, la care se adaugă bancarul, fiscalul , etc, să cunoască cum să întocmeasca o cerere, petitele – nu cele copiate de pe internet pentru că nici un divorţ nu este asemănător unul cu altul şi prin urmare nici petitele, fapt confirmat în practica prin respingerea cererilor care au fost formulate în acest mod sau asemănător de clienţii singuri, să ştie cum să susţină cererea în instanţă, cum să puncteze aspectele importante ale clientului său.
La toate acestea se mai adaugă raportat la specificul speţei cunoştinţe din medicină, construcţii, ştiinţifice, etc, cunoştinţe care se observă la administrarea probei cu expertiza judiciară în domeniul respectiv, unde necunoaşterea poate avea urmări pentru client.
Deci, raportat la toate acestea este normal ca şi această profesie să îşi apere prestigiul exact ca şi magistraţii – judecătorii, procurorii, unde la fel examenul este complex şi format din mai multe etape- notarii, executorii judecătoreşti, doctorii, etc.
Pe la colţuri se aud voci care declară că avocatura este o profesie de lux şi intră doar anumite persoane. Primul aspect ar trebui să fie adevărat din prisma mai multor aspecte detaliate mai sus, volumul enorm de cunoştinte care trebuie acumulat, dificultatea extem de ridicată a cererilor raportat la modificarea continuă a legislaţiilor, obligând avocatul să fie mereu în alertă, să reia şi să reia mereu tot dosarul cu legilaţia actualizată, iar raportat la aceasta să desluşească care sunt căile de urmat pentru că prin stufarisul legislativ creat au apărut enorm de multe anomalii juridice.
Al doilea comentariu este greşit, în acest sens putându-se observa că printre cei picaţi se numără şi persoane influente, deci concluzia nu este demonstrată, rămânând doar la stadiul de zvon a unor persoane care nu vor să recunoscă adevarul.
