2019 începe la Teatrul Național Timișoara cu o infuzie de imaginație și speranță

2019 începe la Teatrul Național Timișoara cu o infuzie de imaginație și speranță

- in Cultura, Locale, Social, Stiri
0

Anul 2019 începe la Teatrul Național cu o infuzie de imaginație și speranță. Astfel, în ianuarie, Teatrul Naţional din Timişoara aniversează un deceniu de când oferă publicului una dintre cele mai frumoase povești ale lumii: Povestea de iarnă de W. Shakespeare. Acum 10 ani, pe când Sala 2 era la una dintre primele ei întâlniri cu spectatorii, cei veniți să vadă un (simplu) spectacol de teatru intrau într-o altă lume. De fapt, în mai multe alte lumi, unde, într-un vârtej colorat și încărcat de sonorități, lăsau în urmă cotidianul și se transformau în exploratori curioși, descoperind – prin simțuri și prin emoții – însăși natura umană. De 10 ani, Povestea de iarnăeste una dintre cele mai îndrăgite destinații de iarnă ale publicului timișorean. Prin această a zecea sa aniversare, spectacolul Povestea de iarnă reprezintă încă o declarație de fidelitate pe care Teatrul Național din Timișoara o face, din nou, spectatorilor săi, după aniversarea unui deceniu de la premiera spectacolului Boala familiei Msau cea a celor 100 de reprezentații ale spectacolului M-am hotărât să devin prost. Longevitatea unei mari părți dintre spectacolele Teatrului Național – dacă ne gândim doar la câteva dintre titlurile din repertoriul său, cum ar fi Revizorul,Piața Roosevelt, Anna Karenina, Aeroport, Albă ca Zăpada,Adam și Evași multe altele – răspunde nevoii de echilibru și de stabilitate a publicului și, în egală măsură, construiește un spațiu al transformării individuale și al evoluției comunității, în datele spiritului pozitiv, creator.

Alături de seria de spectacole „veterane”, Teatrul Național aniversează, la 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale, cu spectacolul Eminul meu iubit, o duioasă incursiune în corespondența poetului cu Veronica Micle. Spectacolele veterane sunt: Povestea de iarnă (duminică, 6 și  joi, 10 ianuarie, ora 19, Sala 2), Disney: Beauty and the Beast (luni, 7, vineri, 11 și sâmbătă 12 ianuarie, ora 19, Sala Mare), Sarea în bucate (duminică, 13 ianuarie, ora 19, Sala Mare), Proștii sub clar de lună (vineri, 18 ianuarie, ora 19, Sala Mare), Pinocchio (sâmbătă, 19 ianuarie, ora 19, Sala Mare), Un Romeo și o Julieta – un scandal urban (marți, 22 ianuarie, ora 19, Studio „Uțu Strugari”), Albă ca zăpada (miercuri, 23 ianuarie, ora 11, Sala Mare), Cloaca (miercuri, 23 ianuarie, ora 19, Studio „Uțu Strugari”), Cenușăreasa (vineri, 25 ianuarie, ora 11, Sala Mare), Revizorul (marți, 29 și miercuri, 30 ianuarie, ora 19, Sala 2) sau Aeroport(joi, 31 ianuarie, ora 19, Studio „Uțu Strugari”), programul de spectacole al Teatrului Național pentru această lună include spectacole noi și foarte noi, cum ar fi Cercurile încrederii de Radu Popescu (miercuri, 16 ianuarie, ora 17, Studio „Uțu Strugari”), Timișoara. Capăt de linie (miercuri, 16 ianuarie, ora 20, Sala 2), Mata Hari (joi, 17 ianuarie, ora 17, Studio „Uțu Strugari”), Pe mâine (joi, 17 ianuarie, ora 21, Studio „Uțu Strugari”), Cele trei grații (sâmbătă, 19 și duminică, 20 ianuarie, ora 19, Sala 2) și, în sfârșit, Alfabet poetic (joi, 24 ianuarie, ora 19, Studio „Uțu Strugari”). Nu în ultimul rând, marți, 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”. Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți – duminică, orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com. Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

Gh. M.